Showing posts with label the wonderful people. Show all posts
Showing posts with label the wonderful people. Show all posts

Friday, August 14, 2009

doamnele de la cinematograf si coco avant chanel

demult, tare demult, cum ar zice domnul care spune povestea lui asenel, de mult si de multe ori m-am gandit eu sa scriu despre oamenii cu care ma intalnesc la cinematograf. vedeti dumneavoastra, eu merg la cinematograf numai dimineata, eventual la pranz, de cele mai multe ori la studio pentru ca acolo biletul e redus la primele doua proiectii. eu si toate celelalte doamne, si cei cativa domni, cu totii (in afara de mine) trecuti chiar si de a doua tinerete, in masura in care treaba asta exista.., alaturi de cativa oameni care la ora aia ar trebui sa lucreze. uneori la grupul nostru extrem de select se mai alatura cate-o pereche ratacita, niste tineri care vin acolo cu cine stie ce intentii de pupat la film, dar probabil ca la vederea grupului nostru, se rusineaza si uita de gandurile dubioase cu care venisera. sau unii care sunt la prima intalnire si zic: hei, ce-ar fi sa mergem de dimineata la film, e mai ieftin!


toata prelegerea asta n-o sa aiba niciun punct culminant. au fost tare multe intamplari pe care nu mi le le aduc bine aminte, doar una recenta, cu o doamna care venise alaturi de sotul ei, ambii trecuti cum spuneam, de varsta la care ar avea ceva de lucru in afara de a se bucura de viata, doamna care a intrebat-o pe doamna care vinde bilete daca vine coco avant chanel sau daca a fost. daca m-ar fi intrebat pe mine, i-as fi spus ca si doamna, ca a fost, doar si eu am fost s-o vad pe coco, cu niste asteptari intrecute. credeam ca o sa fie trist, ca o sa moara in film si ca o sa fie un film destul de siropos (mai siropos chiar si pentru degustatoarea de comedii romantice care ma declar) si per total cam fals. dar a fost un film frumos, francez. e de-ajus sa zici ca un film e francez si ar trebui sa te astepti la ceva mai mult de la el (nu ca mine! bine, eu am crezut ca e de la hollywood). bine, pe urma doamna cu sotul din poveste au tot palavragit pana a inceput filmul, dumnealui s-a declarat de-a dreptul "distrus", cum insusi a mentionat, pentru ca scumpa lui sotie n-o sa apuce s-o vada pe coco si cum nici prietena ei pe care o s-o sune n-o sa i-l povesteasca pentru ca vai! nici dansa nu a apucat sa-l vada. in timp ce dumnealor palavrageau in dreaptea mea, in stanga susotea vesela o pereche de persoane pe care le-as incadra in categoria... proaspat pensionati.. deci, asadar, tineri!

(photo - cinemagia)
ceea ce as vrea insa sa subliniez in acest post este dorinta foarte puternica pe care o manifesta un numar impresionant de doamne de a o vedea pe coco. dorinta de altfel, foarte simplu de inteles. chiar vorbeam cu mama, inainte sa inceapa coco avant chanel, ca toate doamnele din sala, in momentul ala, inclusiv noi, au visat macar o data la macar o piesa semnata chanel. poate ca si de aici provine dorinta atator doamne. si totul porneste pentru ca, nu-i asa, doamnele au o slabiciune pentru frumos. si pentru eleganta. si unele chiar si pentru decenta, bune maniere si tot ce face o doamna sa fie o doamna. dar despre eleganta&co.. data viitoare!

Friday, June 19, 2009

Bookfest-ul meu de vineri

Asadar, inevitabil, am ajuns la Bookfest. Nu pentru ca e vreun eveniment monden (ca in general nu ajung la astea:)), ci pentru ca era cu multe caaarti, cu lansari la care mi-ar fi placut sa fiu si pentru ca trebuia sa-mi rezolv marea dilema. Marea dilema a unei studente cu nici prea multi, nici prea putini bani, nu se plange, e daca sa-si ia carti sau pantofi. Si cum a poposit la bookfest, stia ea ca pantofii nu mai au nicio sansa.


Si-am ajuns la romexpo, si m-am plimbat printre carti, ma si gandeam ca n-o sa-mi iau niciuna la inceput, si o sa-mi sparg banii inainte de lansari. Si tot plimbandu-ma eu aud de undeva de departe vocea lui Parvulescu (eu venita tocmai de la examenul cursului lui.. casavezi;)) parca era vocea lui, parca nu era.. cu cat ma apropiam mai tare certitudinea devenea mai puternica, si uite-asa poposesc in fata standului de la Polirom. Stamate intra in actiune:




Era vorba despre lansarea unei carti,la care culmea chiar planuisem sa ajung, dar credeam ca o pierdusem, o cercetare de marketing politic de la Insomar, despre alegerile din 2008. Si de aici incolo am inceput eu sa cumpar : ) Domnii au vorbit foarte frumos, despre cum a luat nastere studiul, despre cum au contriuit chiar mai multe personaje decat autorii, printre care si Parvulescu.. all in all, a fost interesant. Si pentru ca asa mi s-a parut, nu puteam sa nu-mi cumpar cartile. Bine, si daca tot eram la polirom, cum sa rezist in fata "cartii lui Manuel"?! : )

Apoi am plecat din nou, m-am pierdut printre rafturi, pana cand din nou, aceiasi voce, aceiasi impresie, zic "ia sa ma intorc, sigur mai e ceva". Si chiar era. Tot la Polirom, lansarea unui dictionar al domnului care coordoneaza Modulul Jean Monnet, adica Iordan Barbulescu si inca o doamna tanara, imbracata frumos si aranjata delicat, dar foarte bine, arata ca scoasa din cutie. Si era foarte draguta si emotionata, Daniela Rapan, pe numele ei: )





Au urmat apoi lansarile de la Humanitas, care s-au tinut lant si de la care n-am mai putut sa plec : ) Am nimerit la lansarea "Antologiei rusinii dupa Virgil Ierunca". S-a vorbit inevitabil despre comunism, tema la care s-a tot ajuns si in alte lansari, despre cum a imparti Ierunca oamenii din antologie, in persoane publice si oameni necunoscuti, prilej cu care domnul Liiceanu a constatat un lucru foarte interesant, la care probabil ca multi nu s-au gandit si anume ca majoritatea oamenilor de cultura nu s-au multumit sa scrie elegii si ode comunismului si conducatorilor, dar si-au pus in slujba demersurilor de genul asta toata stiinta si talentul pe care-l aveau. Cam trist, dar poate oamenii nu se vedeau iesiti din cercul asta si s-au gandit ca asta e singura cale.. desi.. Fiecare dupa puterea lui, ma gandesc..




Dupa lansare am dat de profesorul de istorie din semestrul asta, domnul Niculescu, care, in stilul caracteristic, dupa ce l-am salutat si nu m-am recunoscut decat probabil fooarte vag, m-a intrebat daca am fost la lansare, si raspunsul meu afirmativ a fost urmat de un "bravo, bravo, foarte foarte bine!" : ) ..




Ce a urmat pentru mine si Stamate a fost lansarea cartii lui Alex Stefanescu, insotit de Lidia Bodea si de Razvan Vasilescu, responsabil cu citirea diverselor dezastre literare reperate de Alex Stefanescu in cartea lui. Oameni relaxati, glumeti( mai ales Alex Stefanescu.. : ), s-a creat o atmosfera si mai frumoasa cand Razvan Vasilescu a propus ca publicul sa se apropie de masuta de la care citea, pentru ca era prea mult zgomot de la celelalte lansari. Cam asta mi-a placut mie la bookfestul asta si in general la evenimentele din ultimii ani. Ca nu mai e vorba de oameni pe care ii pui pe un piedestal si sa te gandesti la ei ca la niste entitati marete. Sunt oameni ca si tine, care au studiat foarte mult, cu o cultura impresionanta, pe care ii vezi aproape de tine, si de la care sorbi cuvinte frumoase si franturi din stiinta lor. Dar asta de la un nivel apropiat, respectuos si in acelasi timp cald.





( de observat bratarile minunate ale Lidiei Bodea si pantofii minunati ai unei doamne de la Humanitas :)


Apoi a fost lansarea cartii "Straja dragonilor" o particica de autobirografia a lui Negoitescu, despre care s-a vorbit foarte frumos. Mi-a placut interventia Lidiei Bodea despre ce a insemnat pentru ea cartea asta si cum a impresionat-o, mi-au placut povestile lui Alex Stefanescu despre Negoitescu, dar si prezenta domnului Hurezeanu, "pastratorul" jurnalului, care, dupa dorinta autorului, ar trebui sa apara peste cativa ani buni.. Gandidu-ma la Lidia Bodea, mi se pare ca pana la urma, o carte e facuta si de cititorii pe care ii prinde in povestea ei, si care ii raman fideli toata viata... foarte frumos!





Si acum, in sfarsit, lansarea mea mult asteptata : ) Desigur, despre Noica. Noica inedit si Noica in arhivele securitatii. Aici s-au strans oameni cu povesti frumoase, toate diferite. Si cum nu se putea altfel, cel mai tare mi-a placut interventia lui Sorin Lavric, pentru ca, la un moment dat, era asa de pasionat de ce spunea, incat parca se volatilizau toate impresiile lui. Sau mi s-o fi parut mie. Si cum a accentuat el, si ceilalti mai putin, asa si pentru mine, Noica nu e atat filosofia lui, dar mai mult decat ea, e omul Noica. Despre care s-a vorbit in dupa amiaza asta. Ultima interventie, a domnului Liiceanu, a fost de fapt povestea cartii, cum a luat ea forma asta si povestea jocului de la sfarsit, jocul fotografiei. Nu se putea termina mai frumos de atat, cu un discurs asa de frumos si de .. personal.




Si acum, ca o concluzie, probabil ca au exista destule parti negative, de la preturile cartilor pana la zgomotul si suprapunerea prezenatarilor, dar mie mi s-a parut, cel putin vineri, un eveniment incantator, cu o multime de oameni speciali, cu discursuri nu atat impresionante cat dragi, apropiate, calde si personale, o adunare de oameni frumosi. Si ca tot vorbim de oameni frumosi:

Saturday, April 25, 2009

ce-mi aduc eu aminte de la olimpiade. episodul 1

am trecut de preselectii. inca mi se pare incredibil. de fapt credibil, dar asa.. overwelming.

imi aduc aminte ca visez sa ajung aici de vreo trei ani. nu inteleg de ce oamenii care ma cunosc putin si putin mai mult cred ca eu am fost la pr (stiu ca scriu mailuri frumoase daaar) eu la comunicare poltiica sunt si vroiam. oricum, cred ca l-am stresat atat de tare pe flaviu incat el poate sa ateste ca de vreun an-doi numai la asta mi se intorcea gandul.

intr-o alta ordine de idei, imi aduc aminte cum m-a racolat monica de pe forumul grupului de pedagogie pentru ca aveau nevoie de al 4-lea membru. eu n-o cunosteam, scrisesem doar acolo ca imi zburataceste mintea la comunicare politica. pe urma a cooptat-o pe arina si echipa a fost completa. a urmat prima intalnire de la care nu-mi aduc aminte prea multe. cel mai repede imi vin in minte momentele cu inmanatul cartii lui stoiciu, fiind a lui marius, carte care probabil a ajuns pe la toate casele noastre, si care, in ultima intalnire pentru prezentare, a ajuns fericita in mainile proprietarului, via ghiozdanul lui mitza.

imi mai aduc aminte ca am baut mult pepsi si capuccino, ca am fost de o multime de ori la acvarii, ca a fost tare grozav, ca toti colegii mei sunt foarte destepti si am fost si inca sunt foarte incantata sa lucrez cu ei. si ca am ajuns in pozitia de consilier de imagine, mai mult sau mai putin din cauza lui stamate (nikonu), ca pana la urma toti am avut idei si le-am amestecat.

imi aduc aminte bine ziua preselectiilor, pentru ca n-a fost prea departe in timp :)). cand am plecat de dimineata, si am ajuns pe la piata a inceput sa-mi cante in lily (ipodul) santa maria del buen ayre cu incantatia aia de la inceput ( Santa Maria, madre de Dios Ruega por nosotros, los pecadores Ahora y en la hora de nuestra muerte, amen.) si-atunci mi-am zis in sinea mea: hah, o sa iasa bine! pe urma, pe la ultimele statii incepusem sa trag de spatarul de la un scaun in 335 pentru ca efectiv nuu se misca si credeam ca o sa intarzi. dar nu. n-am intarziat. pe urma ne-am gasit cu totii, si am mers toti 5 in linie dreapta pe trotuar si cum mai erau unii in fata noastra in aceiasi pozitie, o tanti s-a oprit nedumerita si s-a uitat la noi de parca eram niste sectanti :)). probabil ca a mai vazut si altii dupa noi si s-a speriat si mai tare. si-am ajuns si ne-am umplut de emotii, eu cel putin, eram convinsa ca o sa ma incurc, ca o sa zic ceva aiurea, ca o sa vb mai mult de 1 minut si 50 de secunde cum planuisem fiecare. dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, ne-am grabit, a zis marius mult la introducere eu am apucat macar sa mentionez segmentarea ( ceea ce-mi aminte ca m-am incurcat ) si sa zic 3 vorbe de partea mea, a mai intrat si mitza, si arina, si monica putin, si ne-au luat la intrebari.

asa am descoperit ca eu ma bucur in semne de exclamare si altii in puncte sau puncte de suspensie. e ciudat, dar eu dupa ce-am iesit de la interviu, unde uimitor pentru mine eram extrem de calma si lipsita de emotii (desi inainte sa intram incercam sa nu ma blochez) am fost grozav de fericita. ma simpteam de parca cunoscusem cei mai grozavi oameni, si eram alaturi de cei mai destepti oameni (desi am avut niste puncte slabe in prezentare, dar am aratat si ca suntem destepti, tata :). si pe urma, pe drum, daca ne-ar fi vazut cineva din afara ar fi ramas poate amuzat si incantat de noi, cum discutam noi si gesticulam despre faza cu creativitatea, care, zic eu, o sa ramana in memoria noastra colectiva : ) deci in anumite cazuri mai multa eficienta si mai putina creativitate : )

stiu ca zic asta dupa ce am aflat rezultatul, si ca poate nu mai are aceiasi valoare, dar spun asta pe puncte puncte, si aici n-am zis niciodata ceva neadevarat. si daca nu ne-am fi calificat, eu tot as fi fost fericita. n-am mai fost de mult asa bucuroasa ca in ziua aia (era si o zi frumoasa), dar cred ca atunci astrele s-au pozitionat bine pentru mine. a fost efectiv grozav. poate si pentru ca primele echipe au iesit suparate, si de fapt mie juriul nu mi s-a parut deloc fioros. in ziua aia mi-am dat eu seama ca nu degeaba mi se umflasera ochii toata saptamana de oboseala si ne-somn, ca uite frate, am ajuns acolo!


acum sa vedem ce-mi aduc aminte dupa finala : )

Friday, March 06, 2009

elucidarea misterului!


Doamnelor si domnilor!

Momentul adevarului a sosit!

Am primit multe si diverse raspunsuri, imi pare rau doar ca n-am mentionat de la inceput ca opiniile se pun doar pe blog, asa ca recunoastem toate raspunsurile primite via twitter sau facebook.

Mi-a placut asemanare cu Kate Winslet, sau cu Jeni Acterian, sau cu Hortensia Papadat-Bengescu, sau chiar si cu regina Maria, dar.. nu. Toate asemanarile ar merita atentia, ce mi se pare interesant e ca intr-o forma sau alta eu admir toate personalitatile mentionate.

Eu recunosc caprima data cand am vazut poza am crezut ca e Coco Chanel.:D Nah, ce de comparatii si ce imaginatie bogata are fiecare. :)

Dar e vorba de Maria Tanase : )

Nu mi-as fi imaginat ca cineva a prins-o pe Maria Tanase intr-o ipostaza atat de feminina si de.. frumoasa.. si oarecum intima.

Asadar, marii ghicitori sunt, desigursi inevitabil : ) : Raluca, Flaaaviu ( desi aici am niste dubii, pentru ca el stia dinainte, prea l-am stresat eu cu "uitee cat e de furmoasa, iti vine sa crezi ca e Maria Tanase??" ), Lulu ( dintr-un second guess ) si Andrei.

Mi-a placut. Mai facem ghicitori din astea cand se mai iveste ocazia. Data viitoare cu premii.

Aaa, si sa nu uit! All credits go to emundin_2004, oricine ar fi dumnealui, are o galerie foarte frumoasa. Gasiti aici mai multe poza cu Maria Tanase: http://flickr.com/photos/57626512@N00/sets/72157601125598603/



Maria TANASE - Dragi mi-s cantecele mele
Asculta mai multe audio Muzica »

Tuesday, February 10, 2009

jurnal (cu amestecate ) de calatorie

un *random by travelling*

rasinari este cel mai frumos sat pe care l-am vazut eu vreodata fara sa calc pe pamantul lui ( a se citit _din masina_ ). o multime de culori, case acoperite de garduri si strazi foarte stramte.

paradoxul ardelenesc consta in faptul ca desi ardelenii sunt oameni foarte calmi si rabdatori, toti conduc cu viteza chiar si pe drumuri serpuite si strampte ( vezi transmixt si tursib. haha : )

domnul noica nu era acasa, dar era prin preajma.

langa noica, cioran, eminescu si plesu, cine lipsea??

desigur, coelho.

paltinis are un singur restaurant cu mese putin murdare si ciocolata calda mai proasta decat ti-o poti face singur, dar buna dupa ce ai mers 1 ora prin padure, pe zapada ( a se citi mai mult gheata ). si multe vile. si niste telescaune. si cea mai fumoasa casa in care ar putea locui un om.


e ciudat totusi ca, apropo de paradoxul ardelenesc, toti soferii sunt amabili. ( e ciudat ca treaba asta junge sa ti se para ciudata. sunt atatea diferente intre ardeleni si musceleni. cum se plangea o tanti in autobuz, ca nu poate sa sufere oltenii desi s-a mutat dupa barbatul ei in valcea. noroc ca el a muncit 12 ani in ardeal, si influenta se simpte.. : )

trenurile sunt frumoase goale. mai ales cand incerci sa dormi.

sau cand ai cu cine sa vorbesti. pe aceasta cale as dori s-o salut pe o tanara doamna intitulata mariana, imbracata frumos, doctoranda si seminarista la universitatea transilvania, care e specializata in rezistenta materialelor. e frumos ca mai intalnesti si oameni interesanti in tren : )


si acuuum, de ce iubim paltinisul.

si pe dumnealui <3

Saturday, December 20, 2008

santa claus is comin' to town : )




mama always says that when santa will be gone, there will be no pretty things.




so we went to the hospital. as we were adviced, here came the hardest part. and i guess it was. i guess there were 2 categories, without considering the age: the happy and careles children, and the sad ones.. the happy ones were those too little to know what actually happened, and those extremely happy to find in the bag that santa gave it to them the precious, the one and only, kinder egg :D
when i was little, me and my folks were as happy as them for that kinder egg. :)

there are so many things to say about those 3 hours spent there.. but i quess the photos say it for me. and if not, i'll keep it all in a locker of memories and experiences that one should have at least once a year.





the song : )

Sunday, November 30, 2008

titlu la post frumos, cu fericire, ploaie, creatii dadaiste si prieteni

nu-mi amintesc sa fi luat vreodata prietenii ca pe ceva gratuit, ceva de la sine inteles, for granted cum ar zice englezul. poate cand eram mica si eram destul de rea si aveam prietenii durabile fara sa-mi dau seama. pe urma am inceput eu sa realizez ca o prietenie nu e o relatie ca oricare, si ca necesita mult mai multe decat ar parea initial. e, si tot asa, am avut eu tot felul de viziuni asupra acestui termen atat in teorie simtului foarte comun cat si in practica si mai comunului simt, pana cand m-am trezit ca nu mai am ce sa pun in aplicare si ceva pe baza caruia sa teoretizez grozav de empiric. asa ca am lasat-o balta. nu ca ar fi fost foarte rau si asa.

de fapt nici acum nu pot sa enunt o teorie, desi empirica, general valabila, pentru ca oamenii pleaca, vin, se schimba, se intorc, si asa mai departe, incat fiecare caz, desi seamana cu altul, e difeit prin ceva. e grozav insa ca, desi imposibil de generalizat cu adevarat, exista in toate formele posibile. asa cum exista in stare latenta mult timp, si iese la lumina in zile ploioase de vineri, vrand sa fie udat de ultima ploaie de noiembrie. si se desfasoara in cadru restrans, cald si bun, la ceaiuri cu scortisoasa, biscuiti cu alune si toblerone, la plimbari spre cismigiu, in povesti dadaist impletite ( cum o sa vedeti mai jos ), in momente de maxima intensitate cand eu daram o tava cu un suc, dintre care nici tava nici sucul nu erau ale mele, si iesim din locul respectiv fara sa mai luam nimic, sau cand ne refugiem de frig intr-un restaurant-pizzerie miiiic, cu pizza buna si aer foarte comunist in care gogo trebuie sa rezolve doua scaune, asa cum am facut eu cu tava. desigur, daca ar mai fi fost un al treilea loc, cu siguranta sinziana ar fi indeplinit standardele recent dezvoltate ale grupului :) a, si cu cadouri frumoase. siii muuult ras si glume si... aaa, oamenilor le trebuie atat de putine lucruri ca sa fie fericiti.

prima citire


"cadoaie" de"lupta si petrecere"



si dadaistele


Thursday, November 27, 2008

how i felt in love for the 3rd-4th.. dont know what time.. with tango and buenos aires

i am so gonna go there

amor porteno


diferente

mi confesion


..


lunatico


el capitalismo?


final destination

Sunday, September 28, 2008

autumn's perfect sunday morning









Lisa Ekdahl - Nature Boy
Asculta mai multe audio Muzica »


i guess i see the world in purple and warm.