Monday, July 13, 2009

miresmele copilariei

de curand am vazut intr-o emisiune de moda o prezentare mai putin conventionala a noului parfum al carolinei herrera, ch. prezentarea era de fapt o poveste spusa de fiica carolinei, care se ocupa de parfumurile casei, o poveste care a insemnat si o plimbare prin piata, prin cofetarii si florarii, un drum povestit al mirosurilor copilariei ei, pe care le-a strans in parfum.

la putin timp dupa ce am vazut asta, eu si mama innotam agale prin esplanada unui supermarket, si, trecand pe langa o masa incarcata cu un happy meal, mama zice 'tare smecheri astia de la mcdonalds cu happy meal". eu ma gandesc desigur la jucaria aia care vrajeste orice copil, uneori foarte reusita alteori mai putin, dar care il face sa ridice fierbinti rugaminti ca sambata viitoare sa-l duca ai lui la mcdonalds, ca sa poata sa mai adauge inca o jucarie la colectie. dar mama nu se gandea la asta, pentru ca a continuat sa-mi spuna ca domnii de la mcdonalds s-au gandit foarte bine sa educe gusturile oamenilor inca de cand sunt foarte mici. "mcdonalds e gustul copilariei".

de cate ori vad o familie mai modesta, intr-o zi de weekend, intr-un mcdonalds cu un copilas dornic sa-si desfaca repede repede happy meal-ul ma gandesc ca situatia asta e una tare trista. bunicul meu zicea uneori, vorbind de situatii generale, ca "suntem prea saraci ca sa ne permitem lucruri ieftine". cam asa si cu familiile astea. si cu toti oameni care prefera un happy meal, un big mac in loc de un sandwich bun facut acasa sau o salata proaspata. mi se pare tist ca un fastfood in care oamenii mananca repede si gusta putin e un motiv de sarbatoare pentru altii. si mai trist decat asta mi se pare ca astfel de gusturi si mirosuri, ca cel de cartofi prajiti sau al unui hamburger de la mcdonalds sa fie gustul copilariei pentru generatiile viitoare. unde e mirosul de citrice, de trufe, de iasomie si de trandafiri ai carolinei herrera? unde e mirosul meu de sangele voinicului, de pamant, de cirese, de vata de zahar si atatea altele?!

problema pe care o ridica toate miscarile astea eco si slow e ca pierdem ce e mai important. pierdem atatea lucruri minunate, ca sa ne dam seama la sfarsit cat de singuri si saraci am ajuns. pentru ca, stim cu totii, niciun emoticon nu tine de cald ca o imbratisare, nicio seara petrecuta in fata calculatorului, cu webcam nu echivaleaza cu placerea unei seri in familie. si din toate astea, ramanem cu multe amintiri, si cele care ne urmaresc toata viata sunt tocmai miresmele care ne-au intrat in suflet de la cele mai mici varste.

nu stiu daca si-a mai dat cineva seama, sau poate ca eu sunt ultima care a realizat asta din atatia altii care mi-au luat-o inainte, dar oamenii frumosi, cu mult succes, amabili si deschisi, sunt tot oamenii care stiu ce e important, ce trebuie pastrat, cum sa spuna un cuvant la momentul potrivit, sunt oamenii care traiesc sanatos. ori daca de mici copiii isi impregneaza pielea subtire cu mirosuri rancede, cu zgomote si injurii de pe strada, cu miros de alcool si tutun, ce sanse exista ca la o anumita varsta, pustii astia sa devina niste oameni frumosi, cu piele curata impregnata de mirosurile amintirilor frumoase, primite sau create?!


dar poate ca, asa cum a fost in toate perioadele istoriei, unii oameni sunt frumosi, curati si deschisi, in vreme ce altii raman undeva de unde nu se pot salva, pentru ca nu concep o cale mai buna, desi viseaza la ea, dar nu stiu cum s-o atinga.

7 comments:

Mana said...

212 e parfumul meu favorit :D

alexa said...

cred că este unul dintre cele mai frumoase blog entry-uri pe care le-am citit vreodată. frumos şi trist.

Radu-Mihai said...

Eu nu am avut parte de mirosuri care sa-mi marcheze copilaria si sa fie "all mine!". Tin minte cum painea din brutaria vis-a-vis de Hasdeu era extrem de buna, incomparabil cu ce se gaseste acuma, si care atunci cand era calda, iti venea s-o mananci chiar si cu riscul de a te frige serios pe limba. Acum imi dau seama ca nu se mai cumpara 4 paini pe zi, ci doar 2, rareori 3.

Alt miros frumos este cel al bradului de Craciun, care impanzea toata casa cu ambele etaje cu tot. Asta era cuplata cu emotia Craciunului, cand credeam cu adevarat in toata povestea aceea cu Mosul [I was a real sucker, eu credeam si ca Mickey Mouse e real pana pe la vreo 7-8 ani, daca nu chiar mai incolo]. De atunci, nici in Mos nu mai cred, nici emotie nu mai e, dar nici macar miros. E incredibil acest lucru, inteleg ca mancarea nu are gust ,dar un brad sa nu mai aiba miros?

De fapt am gresit, este un miros care sa imi apartina mie si unui cerc select de muritori :D Este mirosul de lemn ,in toate formele sale, inclusiv acoperit de lac [cu mirosul aferent-si toxic!] pe care il simteam atunci cand ma duceam la atelierul alor mei din Voluntari. Tin minte ca uneori, ma duceam in casa cu utilajele [mai era una cu 2 dormitoare si o camera cu bucatarie + spatiu in care se puteau vopsi/ da cu lac mobila executata] ,luam o matura si incepeam sa curat, incet ,praful fin de lemn, care era mai gros decat manutele mele [probabil ca era vreo juma de palma grosime, pe alocuri, dupa masuratori "moderne"]. Nu conta ca nu puneam mana pe faras sa arunc praful, eu inspiram mirosul acela, in singuratate [daca utilajele ar fi fost silentioase, ar fi fost altfel povestea spusa]. Uneori nu eram singur, in camaruta de alaturi, era bunicul meu, care lacuia galerii si ce o mai fi fost acolo, mirosul de lac ajungand si pe partea mea. Poate de asta imi place sa inspir si acum miros de lac. Macar pentru asta am o explicatie, nu ca pentru gazele de esapament de la camioane! :))

[mai poti trece si pe la mine, oi posta eu din an in paste, dar nu e mort :D]

jo212 said...

Mana, 212 e parfumul meu preferat, 212 e cel mai cel, desi mi-a placut mult si on ice, editia mai veche.. oricum , tot ce fac doamnele Herrera se dovedeste a fi mai mult decat elegant : )

Multumesc, Alexa..

Radu, cred ca dupa ce ai citit postul asta ti-ai regasit si tu un miros al copilariei :P veeezi, deci ai!:P Si mie imi place putin mirosul de vopsea si de lac, dar nu se leaga de nicio amintire semnificativa : )

Anonymous said...

Ai crescut. Si o zic cu ceva admiratie dar si mai multa tristete. Welcome to the real world gâzã.

jo212 said...

Oh domnule Trandafir, gaza a crescut ceva vreme. Doar ca nu s-a vazut pe blog : ) Dar si dumnealui creste o data cu mine.

Vlad Alexa said...

asta e capitalism , exact asa face si microsoft in scoli donand calculatoare ce ruleaza windows sa obisnuiasca copii cu firma , e cu si mai trist cand nu exista optiunea de a alege