un oras mic si frumos, o "gospodarie" cu pauni

a fost o data ca niciodata un oras nici mare, nici mic, dar mai aproape de cea din urma dimensiune. un oras frumos cu multe case, cu cateva stradute cu nume de copaci si alte chestiuni mai mult sau mai putin semnificative. in slabele mele pelegrinari n-am intalnit nicio strada cu nume de viteaz, de domn, de mare, de erou sau alt caracter ilustru. dar sigur exista. cum spunneam dar, oras cu multe case frumoase, cu porti mari in ziduri inalte, porti care se ridica in arcuri si porti patrate, verzi, albastre, case mov si de culoarea lavandei cum n-am mai vauzt pana acum. si case cu floooori multe la geamuri. si pe strada. orasul asta are atatia trandafiri pe metru patrat incat la fiecare iesire, ochii mei se umplueau de sclipici si bucurie la atatea forme si culori de trandafiri.

dar nu despre trandafiri si nici despre case nu vom vorbi azi. ci despre ce se afla in curtea unei case din acest micut-frumos-slabochios-marinimos-oras. asadar, in capatul orasului, nu cum intri si treci de proaspat deschisul minimaxdiscount, rosu cu porcusor galben, ci in celalalt capat, sus la blocuri, cum stie orice taximetrist, acolo, in zona blocurilor, nu la ultimele si nici la primele, ci pe langa cele din mijloc se gaseste o casa. o casa mare, probabil impozanta, care te duce cu gandul la finantele cu care a fost ridicata, cel putin asa am auzit. nu stim daca aceasta casa poseda boscheti de trandafiri sau ghivece la ferestre sau balcon, stim, in schimb, fara insa sa fi aflat de acest fapt prin simtul vazului, dar prin terorizarea auzului, stim, cum spuneam, ce ascunde curtea acestei case, cu un gard nu suficient de inalt ca sa scuteasca un intreg cartier de poluare fonica.

asadar, aceasta mirifica si nevazuta locuinta pe etaje, ascunde in curtea ei niste pauni. nu cunoastem numarul exact, dar ne putem in schimb imagina ca nu sunt o armata pentru ca intr-o astfel de situatie, eu cred ca "societatea civila" a orasului s-ar coagula si intr-o noaptea i-ar biombarda cu pietre, bomboane, si orice alt obiect de oarecare forma care poate rani capetele lor mici, eventual incoronate, colorate si galagioase. tot asa, desi nestiind numarul lor real, cel mai probabil putem considera ca sunt doi, un domn si o doamna, bazand aceasta concluzie pe o realitate cunoscuta in copilarie, cand la tara, pentru deliciul enoriasilor, un preot considerase ca niste gaini, rate, gaste si altele nu sunt sufieciente, si ca in curtea lui trebuie sa-si afle gazduire o pereche de pauni. si tot asa, pornind de la aceasta idee, putem considera ca domniile lor se afla in plina perioada de amor nebun, altfel nu imi pot imagina de ce scot niste sunete urate, uraaateee, aproape inspaimantatoare, ca niste pisici pierdute, chinuite si triste, daca nu si ele intr-o perioda de cautare si suspin dupa implinirea amorului. aceste animale de talie medie, impopotonate cu jumatate de curcubeu si multa infatuare terorizeaza cetateni responsabili si cu bun simt, care inca nu au format nicio coalitie amenintatoare la adresa stapanalui de pauni.


ma intreb totusi ce ambitie ascunsa ii indeamna pe oameni catre pauni, lebede, (struti nu ca ei sunt pentru oua), si alte lighioane mai mult sau mai putin infoiate, decorative si atat, care se dovedesc de multe ori rele si urate in anumite perioade ale existentei. si tot asa, nu inteleg, cu ce drept oameni care detin astfel de creaturi terorizeaza cartierul in care locuiesc.


desigur, toate cele de mai sus sunt scrise din perspectiva omului stresat de sunetele lor stridente, terorizante si foarte enervante. altfel, am fi putut discuta si conditia paunilor, animale, poate de altfel chinuite, care nu au atat spatiu cat le e necesar si alte lucruri care sa le asigure un "trai decent", daca nu chiar eudaimonia.. cum insa au fost mult prea rai si prea impertinenti, au pierdut.