Generatia viitoare si moduri diverse de adresare

astazi mi s-a intamplat un lucru oarecum bizar. intrand cu mult aplomb si speranta intr-o librarie de la mine din cartier (da, singura, cea de la piata salajan), am dat de un tanar domnisor. tanarul nostru domnisor, in etate de maxim 3 ani intra si iesea din librarie, fara sa dea vreun semn ca vrea sa ma lase sa trec. dintr-o data, s-a uitat urat la mine, si si-a exprimat toaate frustrarile lui minuscule intr-un cuvant incredibil!

"Maaaaaarrss!"


Prima data n-am inteles exact ce a zis, dar faptul ca se uita la mine cu atata suparare si ca nu prea vroia sa ma lase sa trec mai departe spre ghiseu, m-a facut sa-mi dau seama ca, da! acela era cuvantul magic. Bine, ce m-a ajutat in acea fractiune de secunda sa realizeze marea acuza, marele repros, a fost replica imediata a maicasii care l-a dojenit cu un "vino mama incoace si las-o pe doamna..isoara sa treaca!" aaa! AAA! plus ca vanzatoarea mi-a tras o privire usor deranjata, semiscarbita de "uite-te tu la tineretul din ziua de azi, asa de prost crescut e ca nici nu ia seama la copiii astia mici."

dupa toate aceste fractiuni de secunda, in urmatoarea fractiune, mama si-a luat repede cumparaturile si s-a indreptat spre usa. moment in care copilasul s-a uitat zambind luminos la vanzatoare si i-a zis foarte vesel "paaaa!". oh super! deci eu eram inamicul public care nu lasa copilul sa se "exprimeee, domnule!" si tanti era prietena lui buna, mai in varsta decat el cu jumatate de secol, care il saluta prieteneste!


acum, ca sa fiu sincera, nu stiu cat de tare m-a deranjat reprosul domnisorului, dar stiu sigur ca m-a socat puternic. dar asta mi-a trecut repede cand m-am gandit la relatia dumnealui cu madam librar. cum ar veni, prieteni la catarama.. ce "sarumana", ce "la revedere", nuuu, "paa", ca noi suntem cunostiinte vechi. si mai vorbeste lumea aproape peiorativ de tineretul din ziua de azi. sa vedem tineretul din ziua de maine!

un oras mic si frumos, o "gospodarie" cu pauni

a fost o data ca niciodata un oras nici mare, nici mic, dar mai aproape de cea din urma dimensiune. un oras frumos cu multe case, cu cateva stradute cu nume de copaci si alte chestiuni mai mult sau mai putin semnificative. in slabele mele pelegrinari n-am intalnit nicio strada cu nume de viteaz, de domn, de mare, de erou sau alt caracter ilustru. dar sigur exista. cum spunneam dar, oras cu multe case frumoase, cu porti mari in ziduri inalte, porti care se ridica in arcuri si porti patrate, verzi, albastre, case mov si de culoarea lavandei cum n-am mai vauzt pana acum. si case cu floooori multe la geamuri. si pe strada. orasul asta are atatia trandafiri pe metru patrat incat la fiecare iesire, ochii mei se umplueau de sclipici si bucurie la atatea forme si culori de trandafiri.

dar nu despre trandafiri si nici despre case nu vom vorbi azi. ci despre ce se afla in curtea unei case din acest micut-frumos-slabochios-marinimos-oras. asadar, in capatul orasului, nu cum intri si treci de proaspat deschisul minimaxdiscount, rosu cu porcusor galben, ci in celalalt capat, sus la blocuri, cum stie orice taximetrist, acolo, in zona blocurilor, nu la ultimele si nici la primele, ci pe langa cele din mijloc se gaseste o casa. o casa mare, probabil impozanta, care te duce cu gandul la finantele cu care a fost ridicata, cel putin asa am auzit. nu stim daca aceasta casa poseda boscheti de trandafiri sau ghivece la ferestre sau balcon, stim, in schimb, fara insa sa fi aflat de acest fapt prin simtul vazului, dar prin terorizarea auzului, stim, cum spuneam, ce ascunde curtea acestei case, cu un gard nu suficient de inalt ca sa scuteasca un intreg cartier de poluare fonica.

asadar, aceasta mirifica si nevazuta locuinta pe etaje, ascunde in curtea ei niste pauni. nu cunoastem numarul exact, dar ne putem in schimb imagina ca nu sunt o armata pentru ca intr-o astfel de situatie, eu cred ca "societatea civila" a orasului s-ar coagula si intr-o noaptea i-ar biombarda cu pietre, bomboane, si orice alt obiect de oarecare forma care poate rani capetele lor mici, eventual incoronate, colorate si galagioase. tot asa, desi nestiind numarul lor real, cel mai probabil putem considera ca sunt doi, un domn si o doamna, bazand aceasta concluzie pe o realitate cunoscuta in copilarie, cand la tara, pentru deliciul enoriasilor, un preot considerase ca niste gaini, rate, gaste si altele nu sunt sufieciente, si ca in curtea lui trebuie sa-si afle gazduire o pereche de pauni. si tot asa, pornind de la aceasta idee, putem considera ca domniile lor se afla in plina perioada de amor nebun, altfel nu imi pot imagina de ce scot niste sunete urate, uraaateee, aproape inspaimantatoare, ca niste pisici pierdute, chinuite si triste, daca nu si ele intr-o perioda de cautare si suspin dupa implinirea amorului. aceste animale de talie medie, impopotonate cu jumatate de curcubeu si multa infatuare terorizeaza cetateni responsabili si cu bun simt, care inca nu au format nicio coalitie amenintatoare la adresa stapanalui de pauni.


ma intreb totusi ce ambitie ascunsa ii indeamna pe oameni catre pauni, lebede, (struti nu ca ei sunt pentru oua), si alte lighioane mai mult sau mai putin infoiate, decorative si atat, care se dovedesc de multe ori rele si urate in anumite perioade ale existentei. si tot asa, nu inteleg, cu ce drept oameni care detin astfel de creaturi terorizeaza cartierul in care locuiesc.


desigur, toate cele de mai sus sunt scrise din perspectiva omului stresat de sunetele lor stridente, terorizante si foarte enervante. altfel, am fi putut discuta si conditia paunilor, animale, poate de altfel chinuite, care nu au atat spatiu cat le e necesar si alte lucruri care sa le asigure un "trai decent", daca nu chiar eudaimonia.. cum insa au fost mult prea rai si prea impertinenti, au pierdut.

recunoasteti personajul

de mult timp am in minte un post de genul asta. de cand am descoperit poza, si am ramas uimita cand am aflat cine e de fapt persoana respectiva. impresia mea foarte puternica a fost sa o asociez cu o personalitate celebra franceza.

dar nu zic mai mult. voi dati cu banul, si eu peste o saptamana elucidez misterul, spun si cine e, si cu cine am asociat-o, si pun si linkul de unde am gasit poza ca sa fie lucrurile cinstite.

deci? ;;)

sfarsit de toamna inainte de iarna

cred ca sfarsitul toamnei si inceputul iernii, desi sunt niste momente destul de frumoase (vremea intotdeauna e generoasa cu oamenii), cel putin pentru mine au o adiere umpic deprimanta. sau nu.. n-as putea sa delimitez foarte bine tot ce-mi zboara prin minte si prin corason, dar parca e un sezon de dor.. in purul sens romanesc al cuvantului..

vara nu prea ti se face dor.. vara stii ca ai face orice sa ajungi la mare, ti-ai dori sa-ti petreci cea mai mare parte din timp degustand toate limonadele de la terese cu vedere la lume, ai vrea sa te uite sfintii pe o banca in parc cu o carte in mana.. si tot asa. parca vara e momentul in care le faci pe toate..

toamna te prind adieri uitate de vand, care-ti zapaceste parul si coafura nuu mai rezista, si te apuca asa un dor de mare.. pentru ca inca mai e caaald, si vantul ala seamana asa de bine cu cel de luna trecuta care-ti apreta parul cu nisip si sare de mare..


e, dar cand se sfarseste toamna, si cand aproape ca incepe iarna, cand nu-ti mai vine sa zabovesti si ai merge cu metroul 20 de statii numai sa nu intre frigul in tine, si te baricadezi pana-ti acoperi nasul si urechile cu un fular gros si pufos, atunci te apuca toate dorurile.
am vazut o tipa in metrou care-si facea tema la filosofie, inca ma intreb cum putea sa scrie in metrou si sa mai frunzareasca din cand cartea.. aaah, era manualul portocaliu, cel mai nefolositor dintre toate.. dar mi s-a facut asa un dor de lunile de la inceputul anului, cand alergam dupa 300 si-mi parea intotdeauna ca am facut prea putine eseuri, si ca am invatat prea putin.. de fapt stiam, chiar si in timpul examenelor, chiar si cand ma panicam ca nu mai am timp sa termin, ca alea sunt momente grozave, de care o sa mi se faca dor. stiu sigur ca platon, mill, ralws si altii n-or sa mai fie niciodata atat de frumosi, atat de incantatori si atat de sinceri cum au fost atunci.

apoi mi s-a facut dor de craciun. niciodata n-am stiut cum e el de fapt, dar mi s-a facut dor de primele mele craciunuri normale, la tara, cand inca aveam brad, si inghetam pe hol ca sa-l imbodobesc si ca sa-i cant, si eram singura si mai desfaceam din bomboanele de pom, si ele se tot imputinau.. si mi-am inventariat toti ursii mari si calzi pe care i-am gasit sub brad..

si mi s-a facut dor de dumnealui, chiar daca l-am vazut acum 2 zile, si cum i-am promis eu lui acum 2 ani sau 1 an, nici nu mai stiu.. ca-i trimit bomboane de pom.. si nu i-am trimis.. ar trebui sa ma tin de cuvant.. :)

si mi s-a facut dor de atatea alte lucruri si momente, si ma gandesc totusi ca asta nu e adiere deprimanta, ci mai degraba e o alunecare in butoiul ala cu melancolie de care zice lumea ca nu scapi cand vine toamna.. si totusi, melancolia asta are partile ei bune..

Discover Morcheeba!

personalitati de admirat. pret-a-porter

noi la facultate avem informatica. toata lumea are, dar nah, asta e introducerea. noi la informatica invatam un program cu 2 s in numele lui, ma rog, statistica. pentu care ni s-a dat sa completam niste chestionare la inceput. desigur, nesemnate, destul de banale, din seria: de ce ai ales facultatea asta, de unde esti, ce personalitate admiri ( aici vroiam , dar, sa ajung ). oricum, nu e greu sa-ti recunosti raspunsurile, sau pe ale altora, avand in vedere ca nu oricine s-a nascut unde te-ai nascut tu, si nu toata lumea a raspuns la fel la anumite intrebari.

vroiam sa ajung, cum ziceam la personalitatea pe care o admiri. mie imi place foarte tare treaba asta: e de ajuns un simplu nume si deja parca ai spus ceva despre tine. eu cand eram mica, stiam intotdeauna ca cine vreau sa fiu ( de obicei era vorba de monica anghel, (dar nu pe ea am mentionat-o acolo ),pentru ca bunicii mei m-au "indoctrinat" si mi-au spus ca sunt o artista si ca seman cu monica anghel. inca imi place de ea :) ma rog, acum nu mai e vorba de a "semana" cu cineva, ci de pura admiratie. iti place pentru ca ... ( completati spatiile )

recunosc, eram foarte curioasa in privinta raspunsurilor pe care colegii mei, aproape necunoscuti, aveau sa le dea la intrebarea asta. am vazut destul de multe spatii goale. deci oamenii nu prea au admiratii. apoi cativa adrian nastase, cativa ion iliescu ( o motivatie: pentru longevitate politica. ), doi gabriel liiceanu ( asta, recunosc, mi-a placut ), un plesu, un hurezeanu ( astea iar mi-au placut ),unul sau doi emil boc (?!), in rest.. nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo elena udrea. in schimb multe mihaela radulescu (nu-mi aduc aminte sa fi fost si andreea marin). dar m-a socat numarul de mihaela radulescu. de ce niste viitori presupusi analisti politici ar admira-o pe mihaela radulescu?! ( asa ma tenteaza sa scriu "trist". ) dar fiecare e liber sa admire pe cine vrea. eu cred totusi ca daca oamenii ar analiza personalitatile presupuse de admirat, ar fi mai multe spatii libere. ( daa, si mai era si o elena basescu, langa un adrian minune .. )

dumneavoastra ce personalitati admirati? *wink, wink*?

scrisori

*aici nu locuieste nimeni*

the only greece i know

it started being funny, then it came to be surprinsingly nice, turned a bit depresing while finding the title and ended up a bit optimistic.

ce ai in geanta sau ce nu ai

exista pe flickr mai multe grupuri numite "what's on your bag" sau variatiuni pe tema. si in toate grupurile astea exista poze cu genti si continutul lor, genti care apartin unor oameni voluntari sa-si arate cele mai ascunse accesorii.

zic ascunse pentru ca atunci cand eram eu mica, o geanta era ceva foarte personal. era lege ca in geanta mamei nu se umbla, sau in geanta lui tata, desi de multe ori am cautat cand m-au rugat sa le dau ceva. si intotdeauna spunea sa caut linistita, pentru ca nu e nimic secret. desi eu inca mai cred ca pe undeva ceva ( si nu ma gandesc la ceva anume ) trebuie pastrat.

oricum, in grupurile astea oamenii arata tot. si e destul de interesant.. si un pic ciudat sa vezi ce au oameni in genti. atat de interesant incat ajungi sa te gandesti serios la a-ti cumpara un anumit tip de telefon sau de geanta sau de a urma diverse tabieturi si de a cara cu tine lucruri pe care mai inainte nu te gandisei sa le iei. atat de ciudat ca te intrebi cat de mult ajung oamenii sa-si arate din bucatica lor de viata privata, care de multe ori si fara vointa lor ajunge sa fie micsorata. si totusi, interesantul castiga in fata ciudatului. la o statistica superficiala, se pare ca gentile doamnelor sunt mai interesante decat gentile domnilor. si fooarte multe trebuie sa aiba ceva cu hello kitty, pe langa tot felul de chestii mai mult sau mai putin necesare. si uite asa se dezvaluie misterele unor oameni necunoscuti, de altfel, si se transforma in statistici marunte.

heart

Stan Getz, Joao e Astrud-Samba da Minha Terra
Asculta mai multe audio Muzica »