eudaimonia unei pungi

extraordinar de senzational, dar oricat de aiurea ar parea, astazi vorbim despre eudaimonia unei pungi. si nu a oricarei pungi, ci a celei mai banale pungi, adica aia in care iti pui patrunjelul sau aia in care vanzatoarea de la metrou iti pune ciorapii mov pe care ai dat patru virgula cinci lei, si nu o punga de hartie, pe care sa scrie bsb-dis-is-ei-medium-bag sau mango-di-bango-parafango. nu domne, punga de platic.

astfel, dedic acest post tuturor vanturilor de primavara, care ciufulesc cele mai proaspete si mai schwarzkopf-coafuri-(care nu)-rezista, acelorasi vanturi care poarta un numar impresionant de hartii cu reclame la produse de supermarket sau foi galbene de teme la matematica din clasa 1, sau ambalaje de ciocolata, sau cutii de bere sau..

puuungi! pungi care, fiind cele mai usoare entitati din toata enumerarea de fata, isi permit sa se lase purtate, sa provoace spaima bunicilor din autobuz la groaznicul gand ca ar impiedica circulatia, sa se odihneasca in crengi doldora de flori in asteptarea rafalei de vant salvatoare. uneori, in functie de dispozitie, pungile noastre, fie ele galbene, albe, thanks-for-shopping, verzi, albastre, si cam atat, isi permit sa isi intinda manerele in soare, asemeni unui om multumit dimineata in fata ferestrei, sa se ridice suus, si apoi sa coboare alene, ca ratele din i.o.r, sa-l insoteasca pe 311 pret de doua statii, sau sa isi traga sufletul, umflandu-se tot in manere si in corpul lor, pe un asfalt prafuit de reclame si petale de flori.

si, ca sa concluzionam, vantul e fericirea pungilor aruncate, pierdute, uitate sau parasite intentionat. pentru ca in fond, doar el le da sansa sa cunoasca o parte dintr-un univers la care n-au visat. de asta, iata, numai cu ajutorul vantului, pungile isi ating eudaimonia, cunoasterea conforma cu virtutea. pam pam : )