mosii verii

cred ca nu mai trebuie sa spun nimic despre vara, imi tot exprim sentimentele fata de ea de vreo cativa ani si-o astept cu nerabdare in restul anului. unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care trebuie sa le faci vara, cand stai la oras, e sa mergi la piata sambata dimineata. pentru ca daca n-ai casa la tara, ca sa te bucuri din plin de ea, cel mai simplu lucru pe care poti sa-l faci e sa te duci in parc sau la piata. da, cred ca si despre piata as putea sa scriu randuri intregi, despre discutiile grozave care se pot infiripa intre cumparator si vanzator de la un kilogram de capsuni si de la ce frumos miroase totul asa proaspat si colorat. si pentru ca in plimbarile tale catre piata si la piata poti intalni atatia oameni si poti vedea atatea lucruri, orb sa fii sa nu le vezi.



astazi e o zi de vara mai speciala, mosii de vara. adica ziua pentru care bunicile se pregatesc cu minutiozitate, isi strang toata saptamana de dinainte ingredientele pentru coliva si ziua in care isi iau hainele cele frumoase, basmalele mai inflorate, isi pun coliva pretioasa intr-un cos frumos impletit din nuiele, pe un stergar colorat, neaparat cu alb si rosu, si purced la biserica.

mosii de iarna sunt tristi. e prea frig, bunicile se plang de batranete si de saracie, coliva e si ea zgribulita, si drumul pana la biserica anevoios. mosii de vara sunt calzi, ca o coliva intr-un tuci mare si negru, nepregatita, de-abia fiarta. sunt veseli ca gospodinele care robotesc prin bucatarie, ca alergatura pentru cumparaturi, ca vocile suprapuse din strada, si ca toate culorile de afara si de pe stergar.


astazi am vazut in tramvai si pe strada o multime de colive. toate in cosuri frumoase, insotite de bunici, nepoti, copii, doamne si domni. am vazut un domn pe strada mea, insotind o coliva int-un cos frumos, si el imbracat frumos, in costum, trist, cu o pojghita transparenta pe ochii, care ii facea si mai trista durerea.

cred ca sunt putine lucruri frumoase pe care le mai poti face pentru cineva atunci cand nu mai e, si cel mai important dintre astea e sa-i cinstesti memoria. nimanui nu cred ca-i plac mosii de iarna. in schimb, vazuti de pe scaunul unui tramvai, si de la inaltimea unei sacose incarcate cu verdeturi, mosii de vara sunt la fel de frumosi ca vara. pentru ca bunicile nu sunt imbracate in negru, ci in alb, cu flori si arabescuri, la tara in costume populare, batatorind ulitele, ciripind ca pasarile, preocupate ca albinele, si la oras ridicand praful de pe trotuare si umpland mijloacele de transport. toate astea ma fac sa cred ca asta e una din zile in care memoria celor plecati e privita cu drag, cu senintate, cu lumina, cu acceptare, in care toate gandurile se duc sus si sunt atatia ingerii care au coborat mai jos de nori, atat de jos ca le vine sa faca o hora, ca sa ridice tot mai sus praful de lumina. o zi in care si ce e sub nori si ce e deasupra lor se bucura, si invarte cu multa caldura si lumina mingea asta colorata.