pledoarie olfactiva

am revenit la scrieri. pentru ca, nu-i asa, e apetisant cand o fac altii cu multa pasiune si asta ne face sa ne amintim ce frumos si bine e sa mai lasam aici vreo urma scrisa a gandurilor de dimineata.

mie-mi plac parfumurile, chiar daca nasul meu trebuie sa depuna oarecare eforturi ca sa le repereze. nu e unul din simturile foarte dezvoltate, desi tind sa cred ca o data de mult era chiar specializat. intre timp, din diverse motive mai mult sau mai putin cunoscute, a fost cuprins de o lentoare acuta, care il impiedica sa se bucure in mod automat de placerile efemere ale lumii. dar, asa cum am citit eu in ultima vreme, de acel concept de fericire cu flow, unde presupusul modul in care ajungi la fericire e de fapt fericirea in sine, consider ca simtul meu olfactil e unul privilegiat, caci daca ar fi sa simpta toate aromele la orice bataie de aripa de fluture, atunci fericirea ar fi mult mai minora, si chiar trecuta cu vederea.

intr-o mica paranteza, tipul asta de fericire se pare ca imi e foarte cunoscut, si ca il practic fara sa imi dau seama. inca n-am ajuns la profunzimea acestei baze teoretice, tot ce stiu e doar din articole mici de psychologies, si n-am ajuns sa citesc cartea, dar conform detaliilor insusite ma pricep la a pune mana pe toate premisele unei astfel de fericiri care presupune gustat savurat mangaiat si asa mai departe. ( a, ce frumos :)

sa revenim la parfumuri dar, motivul acestui post e desigur legat de ceva ce-mi place. si anume: imi place ca atunci cand merg pe strada sa simt cum oamenii lasa in urma lor o aglomeratie aproape imperceptibila, o aglomeatie de particule invizibile in care se dizolva parfumul lor si se imprastie ca o urma de fum. si pentru cateva fractiuni de secunda, pentru o clipa, omul respectiv lasa in urma lui o bucata din el. aroma sintetica, a lui, care il defineste. ca nah, parfumul pielii, din fericire, atat de propriu si personal, ( cu putine ajustari de lavanda si alte fire magice ) nu se simpte atat de usor si trebuie descoperit.

asadar, eu "militez" pentru o mica dezvaluire a identitatii, intr-o forma sau alta, intr-o maniera eleganta si seductoare de a ne defini printre necunoscuti, de a purta un parfum bun, la inchieietura, cel putin, si in alte locuri pline de mister.