levantica creste la mare

( acum imi dau seama ca titlul contine doua teme fundamentale ale viitoarelor mele creatii literare :))


acest post n-are inceput si nici sfarsit. ba are. dar noi ne prefacem, cu ajutorul paragrafelor alineatelor si a altor grefe ( metaforice :)) ca n-are.


imi plac beculetele de anul asta.. acum un an sau mai mult mi se pareau tare urate.. imi place cum curg dungile dintre fulgii de zapada, dar nu-mi place ca cele mari se opresc la jumatate.. unde au mai vazut ei curgere naturala care se opreste?! evident, asta e una artificiala. deci se poate. uneori imi place cand ploua, alte ori nu, ma hotarasc mai greu. cel putin azi.


imi place reclama de la dero, cu campul de levantica. asta imi aduce aminte de o imagine dintr-un film, din care de altfel nu-mi mai amintesc nimic.. sau poate fac legaturi gresite.. eh, imaginea asta e cu un lan de levantzica imeeeeens, tot mov asa frumos si parfumat cum e ea, si oameni care se pregatesc sa termine de cules, desi campul parca e la fel de complet ca inainte, ei toti imbracati de subtire.. ca la tara, si un soare care apune undeva intr-un colt.. nebunie de culori si miresme.. de cand ne-a predat nush ce lectie in care era vorba si de vegetatie( nu neaparat vegetatia), si din intrebari in intrebari am aflat ca levantzica nu prea poate sa stea fara clima mediteraneana, o tot tin cu "levantica creste la mare". sigur ei nu-i place ploaia..


si nu-mi place ca mi s-a udat ziarul. ce conteaza ca eu il aduc acasa si il pun pe raft la baie, sau ca il bag in banca in graba, sau ca cine stie ce mai pateste, eu vreau sa fie frumos macar cand il cumpar..nu-mi mai place sa merg cu ratb sau metrorex, asta de cand s-a oprit metroul urat de tot ieri si ne-am speriat toti, si de cand a devenit imposibil sa cobori din autobuz daca nu-ti faci loc cu 2 statii inainte.. si te umpli de nervi si oamenii sunt asa de rai si de egoisti.. cel putin asa pare la pranz.. miercuri seara cand 300 e destul de aerisit, si merge incet, cand se aude europa fm undeva in surdina, si ti se perinda prin fata ochilor preshuri de lumini colorate, parca nu mai e urat, si oamenii par destul de frumosi in oboseala lor, si cuplurile se scurg in gura de metrou cu tot cu umbrela lor imbulinata, si oamenii se pupa si se sfatuiesc sa-si puna ghetele la geam, sa vina mosul..


heh, acum ca am pus poza mi se pare ciudat sa am bucata asta de vara intr-un post de iarna.. cred ca levantica e tare fericita la ea acasa.. si cum spuneam ca ne prefacem ca postul nu are inceput si nici sfarsit, dar ca de fapt are, iata, asta e sfarsitul. si ca de sfarsit asa, sa ne pastram uimirea legata detalentul meu deosebit de a ma intrista des si repede si mult. asa ca pe aceasta cale, i very multumesc lui michel pentru gogoloiul galben cu poveste care zambareste si miroase frumos.