la mine in gradina nu s-a schimbat nimic

dar sunt multe lucruri altfel.

aceasi pantofi fermecati pe care ii caut si care ma gasesc doar cand au ei chef.
tot floarea, la fel de mica sau de mare, cu cate o frunza galbena si una mai verde decat toate, cu acelasi chef nebun de jazz, care la intervale de surplus da in parg o scoica cu perla descoperita.
aceleasi coji de copac subtiate pana la dumnezeu, scrijelite de carbuni cilindrici si matasosi, umplute de coji de copaci exotici, parfumati si colorati, cu frunti acoperite de clei lipicios si care mai apoi sunt presate cu precadere pe fruntile muntilor ridicati din coji de conifere.
gradina e de fapt o cutie de chibrituri, impartita in prioritati, cutii mai mici. cutia virtuala, cutia cu cai verzi pe pereti, cutia pentru coji de fructiferi, luminata de farul din alexandria care ar trebui sa incalzeasca licoarea magica. dar de la atata virtualitate, si-a ratat existenta. dar mai are sperante la prina schimbare de stecher.
auzisem undeva ca daca n-ar fi cutia virtuala, in cutia de chibrituri viata n-ar mai fi la fel. de parca toti muntii de coji parfumate, toate fosnelile ritmice si tot aerul n-ar exista. asa ceva nu se poate.
ca tot veni vorba de aer. cutia de chibrituri respira bine, n-a suferit niciodata trauma terapiei intensive, insa obrserva prin crapaturi ceva ciudat in afara ei. s-a schimbat ceva.
ca sa vezi. a venit iarna.
si s-au descoperit cateva personaje care aluneca libere in spatiu, cu tot cu obsesii si depresii personale, plonjand spre limesul cutiei de chibrituri.
in rest, alte amenintari nu mai avem in sezonul asta. in afara de cioburile de timp argintiu care tin cu orice pret sa intre in ochi.